De ce Șahul Este Unul Dintre Cele Mai Bune Daruri Pentru Copii
Într-o lume în care copiii cresc odată cu tehnologia și sunt expuși la diverse tentații, alegerea unui cadou care să îi provoace a devenit o preocupare serioasă pentru părinți. Ideea clasică de a dărui jucării noi sau dulciuri copilului pentru a-l face fericit a fost un standard, în copilăria adulților de azi. Nu și a copiilor din zilele noastre. Care sunt acele cadouri care contează cu adevărat?
Prin experiența proprie, am onservat îndeaproape mulți copii crescând și am ajuns la concluzia că cele mai dezavantajoase cadouri pe care un copil le poate primi sunt jucăriile și dulciurile.
Predau șah copiilor de mulți ani și am interacționat cu sute de părinți. Fără nici o excepție, toți mi-au spus același lucru: copiii lor au prea multe jucării și nu le mai apreciază. Până și cei care provin din familii cu resurse limitate au ajuns să nu mai fie impresionați de numărul de lucruri pe care le primesc. Jucăriile se strică, se pierd, se uită. Și, de cele mai multe ori, sunt înlocuite imediat cu altele. Deci nu există conexiune, nu există atașament real.
Eu nu ofer copiilor jucării.
Mi se pare un gest gol, fără impact. Aceeași părere o am și despre jocurile video – și anume că este unul dintre cele mai nocive cadouri pe care le poți face – încurajează sedentarismul, dependența și, adesea, vine la pachet cu certuri și frustrări în familie.
Iar dulciurile? Cu asta doar le mai dăm părinților încă un „război” de dus: copilul care cere mai mult, devine agitat sau refuză mâncarea sănătoasă.
Și totuși… ce cadouri ar putea avea cu un impact benefic?
Răspunsul e simplu: experiențele și învățarea.
Iată câteva exemple de cadouri care chiar susțin dezvoltarea copilului:

Un bilet la un meci de fotbal, dacă e pasionat de sport. O ieșire la teatru, la circ sau la zoo – ceva care îi trezește curiozitatea și îi oferă amintiri vii. O carte bună, potrivită vârstei și intereselor lui.
Un abonament la o platformă educațională, un membership la o școală online, un curs de limbi străine, programare, desen, club de tenis, inot sau… șah. O lecție privată, un atelier, o activitate care îl scoate din rutină și îl ajută să descopere noi pasiuni.
Șahul ar putea fi un cadou.
Asta pentru că îmbină toate beneficiile de mai sus: e o experiență, e o lecție de viață, e o joacă inteligentă.
Copiii care joacă șah își dezvoltă gândirea logică, răbdarea, concentrarea și abilitatea de a lua decizii. În plus, învață că eșecul e o oportunitate de a deveni mai bun, nu un motiv de frustrare. Șahul nu e doar un joc. Este un instrument de formare a caracterului.
Data viitoare când cauți un cadou pentru un copil, întreabă-te: Îl ajută cu adevărat pe termen lung? Sau doar îl distrează pe moment?
Alege cu inima, dar și cu mintea. Copiii au nevoie de mai mult decât jucării și dulciuri. Au nevoie de provocări, de sens, de oameni care cred în potențialul lor.
Dăruiește-i o provocare care îl poate ajuta pentru toată viața!