Primele trei luni am oferit cursuri gratuite de șah pentru copii români. A fost o încercare personală de a evalua capacitatea mea de a trece de la predarea în engleză la cea în română, și de la interacțiunea cu copii din Canada la cea cu copii din România. Primii mei douăzeci de studenți au fost majoritar copiii prietenilor mei români. Deși nu am solicitat plăți, toți părinţii au insistat în repetate rânduri să mă plătească. Câștigul pentru mine a fost altul, mult mai valoros: am învățat de la acești copii cel puțin atât cât au învățat ei de la mine.
La câteva luni după, mulțumită recomandărilor făcute de părinți, am început să fiu abordat de alți părinți, pe care nu îi cunoșteam, interesați de orele de șah. M-am lovit imediat de dilema stabilirii unui preț adecvat pentru aceste lecții și a frecvenței plăților. Necunoscând bine piața românească, am făcut un sondaj extensiv printre prietenii părinți cu care eram deja în legătură, pentru a compara prețurile pentru diferite activități educaționale destinate copiilor din România. Atunci am descoperit cât de precauți şi neîncrezători sunt românii.
Încredere și Plăți în Avans
Numitorul comun al sfaturilor primite a fost “Ia-le banii înainte că sunt mulţi țepari!”. Mi-am dat seama repede că românii se feresc de țepe ca apicultorii. Eu fiind nou în domeniul tranzacțiilor de servicii în România, am stabilit un sistem de plată flexibil: patru lecții plătite în avans, lăsându-i pe părinți să își amintească când trebuie să reînnoiască plata. Planul a fost să încep cu această metodă și să o ajustez dacă apar probleme.
În decurs de zece luni, de când fac clasele contra cost cu copiii români și până azi am luat fix zero țepe din partea celor aproximativ șaizeci de părinți care fac plăți lunare. Este remarcabil și mă simt norocos să am parte de o astfel de demografie de clienți. Există o selecție naturală a părinților: cei care înțeleg beneficiile șahului și ale educației pentru copiii lor nu dau ţepe. Sunt puţine business-uri unde clienții de calitate se filtrează singuri.
Aceasta îmi amintește de renumitul târg de cărți din Baghdad, unde cărțile sunt expuse în aer liber, nefiind supravegheate, pentru că, cum spun ei, cititorul nu fură, iar hoțul nu citește. De ceva timp nu mai verific dacă plata lunară pentru elevi a fost efectuată. Am încredere în părinți că își onorează angajamentele financiare. Un stres mai puțin pentru mine.
Paradoxul Educației Gratuite
Există și un aspect mai trist. În călătoriile mele, am văzut nenumărați copii lipsiți de accesul la educație. Destinele lor par pecetluite, fără aproape nicio șansă de succes în lunga viață care le stă în față. Nu am vrut ca lecțiile mele să depindă vreodată de situația financiară a părinților. În repetate rânduri am oferit la diferiţi părinţi, aflaţi în circumstanțe mai puțin favorabile, clase gratis pentru copii lor. Lamentabil, rata de succes a fost extrem de mică. Nu au vrut părinții. Paradoxal, este mai probabil să găsesc părinți dornici să plătească decât părinți care vor clase gratuite. Vreau să predau șah pentru copii români din familii mai modeste, dar nu am cum să ajung la ei. Din totdeauna, cu mici excepții, banii au adus educație și educația a adus bani care ulterior au deschis noi oportunitaţi, de la generaţie la generaţie. Părinții se filtrează singuri.